Call baby !

M-am ferit intotdeauna sa categorisesc oamenii. Fiecare individ e unic. Nu toti doctorii sunt spagari, nu toti judecatorii sunt corupti, nu toti jurnalistii sunt manipulatorii de serviciu.

Despre corporatisti am auzit intotdeauna vorbindu-se la gramada. Nu am cunoscut multi in viata mea si nici nu m-am invartit in aceleasi cercuri cu ei. Pana mai de curand, cand foamea ne-a facut sa frecventam aceeasi cantina. Eu sunt intrusul. Ei sunt intre ei.

Vin in gasca. Vorbesc tare ca si cum pana atunci ar fi fost obligati sa taca sau maxim sa sopteasca. Sunt imbracati frumos. Ei cu costume care le sunt cam stramte din cauza sedentarismului si a prostioarelor rontaite pe scaunul ergonomic, ele aranjate, elegante ca si cum serviciul ar fi singurul loc in care se intalnesc  cu alti oameni.

Si cantina  zumzaie. Langa masa mea se aseaza o gasca mare. Intre ciorba si desert n-au reusit sa dibuiasca “locul ala misto, ma, unde e castelul ala si vine mareea si inchide drumul. Si cand se retrage mareea se deschide drumul iarasi.”

Nu-i bai, ca nu toti stim toate destinatiile turistice sau toate obiectivele.  Ce e trist este ca unul dintre ei fusese-n vara acolo, in vacanta. Si acum nu stia sa spuna unde anume a fost.

E clar. Corporatistii stau prea mult inchisi intre patru pereti (de sticla) si cu ochii in calculatoare.

In preajma lor ma simt cel mai liber om din lume, asa ca o sa continui sa mananc la cantina lor.

Si ma simt si foarte funny.

Ei sunt la gluma cu “call baby !”.