JE SUIS … ALINUTZA !!!!!

Pe principiul “Iepuraşule, de ce n-ai bască ?” , astăzi avem treaba.

Eu să scriu, după mult timp, majoritatea să cârcotească. Ca de obicei: că de ce s-au mai pregatit ei de sfârşitul lumii şi el n-a mai venit.

Şi pentru că tot o ţin în “replici celebre”, o să vă spun atât: aveţi grijă ce vă doriţi că s-ar putea să vi se întâmple. Poate nu azi, poate nu mâine, dar la un moment dat…

Şi indiferent dacă se va numi Maria, Irma sau …Gabitza nu prea ştiu pe unde o să scoateţi cămaşa.

Pe scurt, eu m-am cam săturat, acrit, scârbit.

In ţara asta orice ai face, nu e bine. Nici pe departe să cred că ceea ce se întamplă în România zilelor noastre este întotdeauna de lăudat, ba dimpotrivă, dar fraţilor …încetaţi cu atitudinea asta de frustraţi iremediabil.

Dacă se întamplă o nenorocire şi autorităţile nu au anunţat, nu e bine. Dacă au informaţii că s-ar putea întampla şi anunţă, iarăşi nu e bine.

Dacă în alte capitale europene se întâmplă evenimente culturale majore, “la ei se poate, pe ei îi interesează, noi sunt de c—-, nu ştim, nu vrem, nu putem. “

Dacă se întamplă să organizăm evenimente culturale majore care ar trenui să ne facă inima să bubuie de încântare şi de mândrie, “păi asta ne trebuia nouă, domne ?”.

Ne văitam că nu avem spitale, că cele pe care le avem ar trebui dinamitate, că nu interesează pe nimeni, dar în momentul în care se decide şi se demarează construirea unui mare spital de nivel european, ori e prea departe de oraş, ori il bate vantul dinspre nord, ori nu ne trebuia unul aşa de mare. Mai mic era mai bine.

Şi ceea ce mă înnebuneşte de-a dreptul, este faptul că majoritatea celor care se ocupă veşnic cu cârcotitul, care s-au născut ca să fie contra, sunt cei care în viaţa lor n-au pus două caramizi una peste alta.

Aşa că astăzi …je suis Alinutza !!! Ura şi la gară !!! Voi puteţi să fiţi contra …