Obrazul … “supţire”

În alte condiţii ar fi avut gura mare şi ar fi ţinut lecţii şi celor care vor să audă şi celor care nu vor, despre cât de nesimţit e “tineretul” şi câte merite are el. I-ar fi “îndreptăţit “ discursul părul alb şi bastonul pe care-l târăşte după el.

În alte condiţii, pentru că acum s-a ridicat de pe  banca pe care stătea la taclale cu alţi pensionari (printre care şi două “cucoane”) şi s-a dus să urineze pe un copac. În buricul Bucureştiului.

În alte condiţii ne-ar fi spus plin de năduf că “asta-i România, de căcat. Şi Bucureştiul un oraş mizerabil”. L-ar fi îndreptăţit aerele de cetăţean european, accentul de român plecat de şase luni în străinătate şi căruia nu-I mai vin în cap cuvintele în română şi maşina închiriată cu care se plimbă pe bulevard.

În alte condiţii, pentru că acum, copilul lui (o domnişoară de vreo 13-14 ani, despre care ar trebui să ştie dacă are rău de maşină sau nu), vomită cu capul scos pe geam. Ghici unde. În buricul Bucureştiului.

În alte condiţii pălăria ar fi fost suficientă ca să se recomande ca fiind o “doamnă”.

În alte conditii, pentru că acum tusea tabacică răsună în aerul dimineţii, iar cetăţenii care aşteaptă autobuzul îşi feresc pantofii să nu cumva să-i nimerească  scuipatul “doamnei”. Din greşeală.

În alte condiţii ar fi făcut scandal despre condiţiile din gradiniţe şi despre cum nu ştiu cadrele didactice să educe copiii, despre cât e personalul din sistemul de învăţământ de depăşit şi nepregătit. L-ar fi îndreptăţit bona filipineză şi orele de pian, tenis şi karate la care şi-a înscris copilul, de-a valma, fară să-i pese dacă îi place sau dacă are vreo înclinaţie pentru vreuna dintre activităţi. Că aşa se poartă. Asta înseamnă să investeşti în copil. Aşa i-a spus lui cineva.

În alte conditii, pentru ca acum îşi păzeşte cu un zâmbet tâmp pe faţă, copilul care face caca printre trandafirii de pe Kiseleff.

Ne-am obişnuit să avem aere, păreri şi cereri.

În realitate suntem o adunătură de troglodiţi. Da` cu pretenţii. De la alţii.