VORBARIE

Deși iubesc România (n-aș zice că sunt patrioată. Patrioți au fost și sunt unii care chiar au făcut sau fac ceva pentru țara asta), nu fac parte din comunitatea ”eu n-am cerut să fiu român. pur și simplu am avut noroc” (au postari interesante. Puteau să-și găsească o denumire mai plauzibilă).
Iubesc Romănia în limita bunului simț și câteodata dicolo de ea, dar asta nu mă impiedică să văd România și pe români așa cum sunt.
Inteligenți și inventivi, talentați si veseli, curajosi și sensibili, dar mai ales …pricepuți la toate.
Este o boală de care suferă 90% dintre noi. Stim să facem de toate, ne dăm cu părerea despre orice și ne susținem punctul de vedere cu o indârjire direct proportionalâ cu necunoașterea subiectului.
Avem impresia că dacă tonul e ridicat, teoria e demonstrată. Murim de gât cu oricine îndraznește să aibă o altă părere și criticăm. Criticăm cu fervoare pe oricine și orice. Fără argumente, fără cunoștinte, dar cu îndârjire. O îndârjire pe care am tendința să o pun pe seama lipsei de pregărire și a frustrărilor. O îndârjire care dacă ar fi canalizată spre muncă, ne-ar duce departe.
Dar așa, statul la un ”pahar de vorbă” (aș putea să inventez ”paharul de criticâ”), ne-au adus aici. Și nici perspectivele nu sunt prea ”muncitoare”.
Tot vorbărețe, tot vorbărețe …

Comments